Pastele in Lima. De doua ori

Nu stam noi mult intr-un loc, da’ si cand ne place undeva, stam 9 zile acolo. Asa s-a intamplat cu Lima, unde ne-am intors dupa ce altitudinea din Cordiliera Blanca ne-a dat peste cap planurile de drumetii si ne-a dat sansa sa fim spontane: perfect pentru a ne intoarce intr-un loc vizitat deja. In Huaraz plecasem tot din Lima, dupa 3 zile petrecute acolo in perioada Pastelui catolic, impreuna cu toata gasca de mangotraficanti. Din Huaraz ne-am intors iar in Lima, unde am zis initial ca stam doua nopti si mai vedem noi, plecam in sus sau in jos pe coasta. Dupa cele doua zile, in fiecare dimineata ii spuneam fetei de la receptie “…one more night”, sperand sa putem ramane in aceeasi camera. Ne placea hostelul, unde deja ne simteam ca si acasa, iar Lima e pur si simplu frumoasa. Sofisticata, dar boema deopotriva, solemna prin multitudinea de cladiri istorice si lacase religioase, dar plina de viata si vibranta seara, insorita si totusi acoperita de ceata in mare parte a timpului, cu o cultura gastronomica de care nu te mai saturi, Lima are un aer european cu o doza sanatoasa de America Latina. Faptul ca este situata pe malul oceanului vine cu optiunea de a face surf si cu cele mai frumoase si colorate apusuri pe care le-ai vazut vreodata. Pe scurt, vorba lui Joey – What’s there not to like?! De ce-ai mai pleca? Asa am sfarsit prin a mai sta inca 5 zile si a prinde si Pastele noastru tot acolo. Inca putin, si ne prindea si Pastele cailor tot in Lima. Dupa Iquitos, pentru ca avionul catre casa zbura din Lima, m-am reintors pentru inca o zi la Alpes, hostelul nostru, unde am intrat strigand “Honeeeey, I’m home”, atat de familiare devenisem acolo, iar fetele de la receptie erau “Hulia, Huliaaaa, you’re back. Again!”

Lima mi-a ramas in minte ca si o colectie de amintiri si momente frumoase si mi-e draga pentru o sumedenie de motive.

Miraflores

Miraflores, cartierul in care am stat si noi, este unul dintre cartierele moderne si sofisticate ale Limei, care se intinde de-a lungul coastei, cocotat pe stanci inalte. In ambele dati am stat la acelasi hostel, doar ca prima data am fost cazati intr-o locatie noua, putin mai departe de ocean, in timp ce a doua oara am stat la o aruncatura de bat de coasta. Miraflores vazut de pe biciclete este definitia unei zile perfecte. Ziua mea preferata a ramas duminica Pastelor catolice, cand am explorat Miraflores pe mirabici, trecand dintr-un parc in altul de-a lungul oceanului (unul dintre ele este Parque del amor, un parc mic si artistic, cu multe citate despre iubire inscriptionate in mozaic colorat) . Si pentru ca Miraflores e sus pe stanci, ne-am gandit ca ar fi mai boem sa coboram la ocean, sa pedalam pe coasta, cu toate ca zecile de scari erau descurajatoare. Au fost si mai descurajatoare la urcare, cu bicicleta in spate, cand ne-am dat seama ca jos sunt doar masini. 

Oare de ce-i asa inalt scaunu?

A da, nu-i a mea.

Yo quiero que me digan si el amor como los pajaros se van a morir al cielo (Parque de Amor)

Seara, din acelasi loc de la malul oceanului, ai parte de cele mai frumoase apusuri daca ceata iti da voie. Surferii sunt inca in apa si usurinta cu care “calaresc” valurile te face sa crezi ca ai putea si tu face asta aproaaaape la fel de usor. Cand am ajuns a doua oara in Lima, doar eu si Andra, am luat de altfel si o lectie de surf. Mai incercasem odata in toamna in Maroc, dar oceanul de aici nu se compara cu Essaouira, valurile sunt mai mari, iar plaja are pietre in loc de nisip. In prima zi apa nu era foarte agitata, dar dupa trei ore de paddle, paddle, paddle ramase nerasplatite cu macar o ridicare decenta, am renuntat sa mai sper si sa mai vaslesc, spre dezamagirea lui Axel, instructorul nostru, asteptand doar apusul pe placa si urmarindu-i pe adevaratii surferi. Pentru ca prima zi ne-a placut, ne-am intors cu gandul ca a doua oara ne descurcam noi singure sa exersam, nu ne mai bagam instructor. Pentru ca valurile erau mai mari in ziua respectiva, incercarea s-a incheiat prost, cu Axel imitandu-ma, dupa ce a intrat dupa noi in apa si ne-a scos la mal: “Axel, Axel, tengo miedo! Sácame de aquí !!”. Concluzia mea a fost “aproape ca mi-a fost foarte frica”.

Telenovela din Lima

Good guy Axel si surferița Andra. Pe uscat ne descurcam de minune

Barranco

Barranco este cartierul boem al Limei, un loc plin de viata si culoare , unde o multime de artisti si-au unit fortele creatoare si au dat nastere unei frumoase povesti. Peretii cartierului sunt in sine o galerie publica de arta stradala, fiind acoperiti cu picturi murale viu coloarate, care adesea poarta un mesaj social. In cadrul unui concurs organizat de catre autoritatile din Barranco ,“Las Paredes hablan” (peretii vorbesc) si a unei alte initiative, “Muraliza tu bario”, o comunitate mare de artisti au reusit sa aduca arta in spatiul public. Astfel ca, de la fatadele barurilor, la muzee sau galerii de arta, toti peretii din Barranco spun o poveste.

In Barranco am ajuns pentru prima oara seara, in cautarea unei discoteci, lasandu-ne pe mana lui Juan, care mai fusese in Lima. Am nimerit intr-un fel de camin cultural cu toti localnicii, unde eram cea mai nelalocul ei aparitie. Un lucru e clar: or stii ei salsa, dar meneaito a trebuit sa ii invatam noi sa danseze. Pentru un moment am fost ca la o nunta romaneasca in Lima si, cand am inceput noi sa dansam printre hohote de ras, toate femeile incercau sa prinda pasii. De acolo am gasit un club cam de liceeni, unde ne-am auzit tot playlist-ul de muzica latino (si cea de care suntem mandre, dar si cea de care a durat vreo 3 saptamani sa ne vindecam odata ajunse acasa). Tot atunci a devenit clar ca nu sunt persoana pe care vrei s-o bagi la inaintare cand e de negociat, cand i-am spus unei doamne care vindea bere (pe ascuns) pe strada, cu 6 soles – “Ok, si pentru mine 8? …wink“.

Pentru ca stiam ca nu asta este Barranco despre care am citit atata, abia am asteptat sa ne intoarcem a doua zi, sa gasim stradutele boeme despre care citisem. Si de atunci ne-am intors…aproape in fiecare zi, din cele 9. Chiar si cand am avut ultima mea zi singura in Lima, mangotraficantii puneau pariu ca o sa mi-o petrec in Barranco. Bineinteles.

Tot in Barranco am prins “Noche de libros”, noaptea cartilor, care stiam ca urma sa se incheie cu un concert de jazz. Piata din centru gazduia un concurs de desene si era plina de artisti care stateau pe jos si desenau. Din intamplare am ajuns si la un concert in cadrul unei expozitii, dupa care i-am convins pe ceilalti oameni de la hostel sa vina inspre Barranco, pentru ca totul e genial, animat si e plin de concerte. Pe cand au ajuns ei, piata s-a golit,  de concertul de jazz nici poveste (nu mai stiu ce citisem eu), iar cartierul era cufundat in bezna din cauza unei pene de curent.

Donde esta la biblioteca?!

Mancare

Nu de putine ori am citit ca Lima este supranumita capitala gastronomica a Americii de Sud. Nu stiu despre asta, insa cu siguranta isi merita reputatia de paradis culinar, doar din cate am vazut eu. Peru se bucura de unul dintre cele mai variate ecosisteme din lume, de la inaltimele Anzilor, la padurea amazoniana si zona de coasta a Pacificului, diversitate care se reflecta cu siguranta in mancare. Cel mai faimos in zona de ocean este ceviche, un preparat din peste crud, proaspat prins dimineata si doar marinat intr-un amestec de suc de lamaie, ceapa rosie si ardei iute numit leche de tigre. Noi am facut un tel din a face supradoza de sushi in Lima, incat la un moment dat ne planuiam mesele doar in functie de asta. Peru are o comunitate mare de imigranti japonezi si chinezi, veniti ca forta de lucru in ultimele sute de ani, lucru care din nou se reflecta si in gastronomie. Bucataria japoneza cu influente peruane poarta chiar un nume, Nikkei, si exista o multime de localuri cu acest specific in Lima. Noi am vizitat vreo 5, in misiunea noastra de a gasi cel mai bun sushi. In aceeasi masura, exista si o multime de restaurante chinezesti si chiar un China Town, Lima fiind casa celei mai mari comunitati de chinezi din America latina. Chaufa, este un fel de preparat chinezesc cu orez prajit, fiind incetatenit ca si preparat peruan deja. De la porumb, churros si picarones, adevaratul streetfood, pana la restaurante foarte sofisticate, Lima le are pe toate.

Chaufa

Lomo saltado

Daca masa de la Metro iese mai scump decat in oras, inseamna ca esti Iulia.

Adulting is hard

…have a Pisco sour.

Pastele

Am prins Pastele catolic si cel ortodox in Lima. Semana Santa, saptamana mare, si Pastele sunt sarbatorite cu fervoare in tot Peru, fiind o tara predominant catolica. Prost moment ne-am ales sa vizitam centrul istoric al Limei, unde, fiind plin de catedrale si biserici, era o adevarata nebunie, un amalgam de turisti si localnici deopotriva. Tot acolo se afla si palatul prezidential al conchistadorului Francisco Piazzaro, unul dintre cuceritorii Imperiului Inca. Am asteptat afara pe scari pana columbienii nostru au vizitat catacombele din catedrala San Francisco de care noi nu eram tare curioase si am fugit apoi repede de inghesuiala, unde altundeva decat in Barranco, ale carui strazi boeme si linistite gemeau de lume. Seara am facut o vizita in Parque de la Reserva, sa vedem Circuito Mágico del Agua, o serie de fantani luminate foarte spectaculos si proiectii impresionante pe apa din cultura si istoria peruana, care m-am facut sa imi inghit cuvintele ca nu are rost sa vizitam ceva atat de turistic. Cand sa iesim din parcul imens, pentru ca nu gaseam o iesire si ne dureau prea tare picioarele sa mai cautam una, am fugit afara printre niste garduri de metal, cu gardianul strigand dupa noi ca iesirea nu e pe acolo. Noi ne simteam foarte mafioti, ca iesind din Casa del Papel fara sa ne uitam inapoi, dar niste mafioti responsabili, pentru ca strigam incontinuu “No pisar la hierba, no pisar!!”, cum ziceau toate semnele din parc (Mafioti.. da’ nu calcam pe iarba!). Asa ne-am ales si cu niste nume de Casa del Papel x Lima – Naigiri (Narobi + Nigiri – Cata) , Ceviche (Pipe), El Professor (Juan), Maki…si nu mai stiu.

Pastele nostru l-am prins in a doua tura in Lima, eu si Andra. Nimeni nu intelegea ce facem cu o oala cu coji de ceapa, de ce apoi punem oua in ea, de ce totusi facem oua rosii cand Pastele a trecut de-o saptamana. I-am lasat pe multi sa creada ca suntem doar dubioase, satule de dat prea multe explicatii.

Oamenii si Alpes, hostelul nostru

Lima a insemnat o sumedenie de oameni cu care am impartit micile momente de mai sus si locul care a ajuns sa fie acasa, hostelul nostru. De la zilele noastre de inceput in formatia completa cu prietenii din Columbia si Ioana, pana la zilele in doua perindandu-ne prin cafenele sau stand la hostel si povestind cu oamenii de pe acolo, de toate imi e dor. Cred ca cel mai tare mi-au ramas in minte niste oameni foarte frumosi din Venezuela, instructorul de surf si doi frati de la Alpes, nevoiti sa plece de acolo si sa inceapa o viata de la 0, departe de razboaie si familie.

Lima, ma intorc!

Vesnica imparteala a apei

Daca vrei sa ii sochezi pe baietii din hostel, te epilezi pe maini